marți, noiembrie 12, 2019
Actualitate

Radio Europa Liberă, nou ATAC la Iohannis. Americanii s-au supărat

Deși placiditatea lui părea antidotul perfect pentru a ne vindeca durerile de cap pricinuite de predecesorul lui, scandalagiu, fitilist și, iată, securist care ne vindea brașoavele cu condamnarea comunismului în timp ce-și spălat dosarul de pete, Klaus Iohannis a reușit în cinci ani de zile de nefăcut nimic să-l prindă pe Băsescu din urmă, potrivit Radio Romania Libera, instituție finanțată de Congresul SUA.

loading...

”A promis reforma din rădăcini a educației. Ne e în continuare dator cu o doctrină de apărare națională și o strategie de țară. După catastrofa de la Colectiv a forțat lucrurile și a obținut „guvernul lui” de tehnocrați, spunând că „era necesar să moară oameni” (vezi Răpirea jurnaliștilor din Irak) ca să scăpăm de Victor Ponta, de un an de zile a devenit simbiotul propriului partid: apare la întruniri politice, face comentarii partizane, lansează candidați electorali, vorbește și este vorbit de ei care-l lansează la apă și și-l apropriază ( e mai președinte de partid decât de țară), pe scurt e și actor principal, și scenarist, și regizor. Nu știm cine este producător în filmul acesta.

Ne e în continuare dator cu o doctrină de apărare națională… A reușit să evite confruntarea cu adversarii săi, nu știm ce gândește (tăcerea lui de cinci ani i-a fost doar lui de ajutor) așa că nu știm nici de astă dată ce stafii vor ieși din urnă. Un alt câștigător care nu face nimic este Victor Ponta. De făcut, face ceva: aleargă pe loc, se bate cu tot soiul de umbre, pare un tip hiperactiv care trebuie să-și omoare o vreme timpul.

loading...

Negociază meticulos și cu gesturi de scamator, apoi neagă în public târgul, revine, partenerii îi strâng mâna doar pentru a constata că era o palmă de plastic, rece, de manechin. Pare încântat că, din fierbințeala grabei și amețeala foamei, este luat în serios. De fapt, se bate cu umbre pentru că așteaptă perioada de după alegeri. Desertul vine la urmă: PSD organizează congres iar Ponta, deși outsider și tot fără să facă nimic, speră să-l câștige.

De fapt, este previzibil cine va câștiga nominal alegerile din lipsă de candidat. Dar cel care o va face va fi Klaus Iohannis 2.0 sau Băsescu autrement coiffé? Desigur, dacă zgomotul de fond ar înceta, după un moment de zăpăceală, probabil că și cei mai scandalagii suporteri ai candidaților și-ar da seama că trăim ceea ce aș numi „paradoxul coșului cu fructe.” Mereu după ce alegi cele mai bune fructe, rămân în coș alte cele mai bune fructe, e drept mai proaste decât anterioarele.

De aceea vezi mereu oameni în supermarket răscolind ca niște ghionoaie prin maldărul de fructe tot mai stricate și alegându-le pe cele mai bune până când este evident că nu mai au ce alege. Ei aleg dintr-un set limitat iar elementele mulțimii respective de fructe își modifică mereu ierarhia în timpul procesului de selecție: pentru că cei mai buni sunt eliminați, rămân pe primele locuri cei mai puțin buni, și tot așa. Aparent va fi mereu ceva de selectat, de ales, de votat”, se arată în articolul de pe Radio România Libera.

Redacția în limba română a postului de radio Europa Liberă face parte din Radio Europa Liberă/Libertatea (Radio Free Europe/Radio Liberty, RFE/RL), companie media independentă finanțată de Congresul Statelor Unite, prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Media Globală (United States Agency for Global Media (USAGM)).Independența editorial a Europei libere este garantată de legea americană.

loading...

Leave a Response